Moldova in a postcard iustrație și AR animație
Moldova în Ilustrație – Un Omagiu Vizual Autentic
În ogrăzile din satele Moldovei există un Univers aparte. Aici ziua începe cu primul cântec al cocoșului, iar serile prind viață sub mirosul de pâine coaptă, tocmai scoasă din cuptor. Gospodarii își îngrijesc grădinile cu pasiune, copiii aleargă printre sforile cu haine proaspăt spălate, iar animalele și păsările de curte se întrec care dau mai mult lapte și ouă.
Când invită pe cineva în ogradă, moldoveanul invită la ospitalitate, bunătate și omenie.
Intră, poarta noastră e mereu deschisă!
Ilustrația „Farmecul Rustic” a fost creată pentru concursul „Moldova in a Postcard”, organizat de ARTCOR, ca o reflecție vizuală asupra esenței Moldovei.
Procesul creativ a inclus mai multe etape:
- Schițarea compoziției – explorarea echilibrului vizual prin schițe tonale.
- Detalierea personajelor – căutarea expresiilor autentice prin numeroase studii.
- Conturarea precisă – definirea detaliilor în line art.
- Colorarea și finalizarea – aplicarea paletei cromatice pentru a evidenția atmosfera.
- Pregătirea pentru animație – separarea elementelor pe straturi pentru a fi animate în Toon Boom.

ANIMAȚIA
Animația creată în ToonBoom reprezintă apogeul poveștii, momentul în care eroul principal reușește să învețe găina să zboare. Prin această lucrare, aduc în prim-plan ideea că, indiferent de obstacole, cu încredere și susținere, orice este posibil!
Descoperă animația prin Realitate Augmentată (AR)!
Ilustrația prinde viață prin aplicația Artivive, oferindu-ți o experiență interactivă:
Cum o poți viziona?
- Instalează aplicația Artivive din App Store sau Google Play.
- Deschide aplicația și îndreaptă telefonul către ilustrație.
- Privește animația direct pe ecranul telefonului tău!
Prin această combinație de ilustrație, animație și tehnologie AR, îți propun o incursiune nostalgică în frumusețea rurală a Moldovei, unde fiecare copil își imaginează că și găinile pot zbura. ✨
Povestea:
În grădina casei, mirosul de busuioc și fân proaspăt cosit umplea aerul. Mama, observând scena din pragul casei, a rostit:
— Toma, lasă găina jos, altfel rămânem fără ouă!
— Dar, mamă, vreau să o învăț să zboare!
Cu blândețe, mama i-a explicat cum gospodarii își îngrijesc grădinile și cum fiecare lucru are locul său în acest mic univers rural. Dar Toma nu s-a dat bătut. Cu răbdare și determinare, și-a pus toată încrederea în găină. Și, spre surprinderea tuturor, în cele din urmă, găina a reușit să zboare.
Astfel, Toma a înțeles că încrederea în sine și perseverența sunt cheia succesului, iar uneori, chiar și cele mai improbabile vise pot deveni realitate.